Poliţiştii de frontieră ai României din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări cu privire la un bărbat care conducea deşi permisul îi fusese retras şi nici nu era corespunzător categoriei pentru ansamblul rutier la volanul căruia s-a prezentat la control.

La sfârșitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pe sensul de ieșire din țară, cetăţeanul moldovean R.I., în vârstă de 39 de ani, care conducea un ansamblu rutier format dintr-un microbuz și o remorcă.

La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, colegii noştri au constatat că bărbatul este posesorul unui permis de conducere categoriile „B” şi „C”, iar pentru a putea conduce ansamblul rutier respectiv este necesară deținerea categoriei “BE”.

Totodată, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că R.I. are permisul de conducere retras, începând cu data de 21.02.2018 pentru o perioada de 36 luni.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat.

Dacă vă place ceea ce publică portalul News.Ungheni.org și Cratima.md, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe PATREON

By Iulian

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *